Snagovul Liber

Joi, 2018-08-16, 7:43 AM

Bine aţi venit Vizitator | RSS | Acasă | Înregistrare | Autentificare

Acasă » 2018 » August » 5 » MI-A AJUNS ŞI MIE CUŢITUL LA OS, N-AM EU TREABĂ CU COMEDIILE ŞI INTERESELE ALTORA CA SĂ LE PĂSUIESC! SERIOS!
2:23 PM
MI-A AJUNS ŞI MIE CUŢITUL LA OS, N-AM EU TREABĂ CU COMEDIILE ŞI INTERESELE ALTORA CA SĂ LE PĂSUIESC! SERIOS!

Vă rog să mă iertaţi, dar am ajuns şi eu la o stare de realmente NU mai rezist. NU mai suport pe cel ce nu există în jurul meu, de aceea am avut răbufnirile astea, NU mai suport falsitate, NU mai suport întotdeauna interesele lor, ale altora, eu sunt întotdeauna "zdreanţa" şi "nebuna", mică, proastă, de care să nu ţină nimeni cont. NU are ce căuta în viaţa mea cine vorbeşte cu cel ce nu există, NU are ce căuta strategia perdantă a lui cel ce nu există. Dacă lucrurile nu ies aşa cum trebuie, astfel încât chiar să avem o şansă împotriva lui cel ce nu există, plec, mă duc dracului, plec în Oltenia, încă patru ani cu cel ce nu există şi cu aceleaşi manevre, chiar nu mai suport. Sunt sătulă până peste cap de manevrele lui cel ce nu există, sunt sătulă de oameni care îşi văd interesele lor. Chiar şi cu vânzarea aia a acelui obiect, nu zic ce e, de patru ani, până acuma, dădeai anunţ pe Internet, la naiba, prin mica publicitate, îl vindeai fir-ar să fie, nu stăteai la discreţia lui cel ce nu există, găseai dracu alt cumpărător de la Baia Mare, de la Constanţa, de la Moscova, poftim, nu stăteai la discreţia lui cel ce nu există atâta timp. Şi cum dracu să nu mă enervez când iar sunt călcată pe cap, bun e cel ce nu există că deţine puterea? NU, DOMNULE, NU, VREAU OAMENI LA FEL CA MINE CU CARE SĂ COLABOREZ. Vreau oameni simpli cu care să colaborez. Vreau Gabi Valentina Preda, vreau Mihai Ilcenco, vreau Marin Marian, vreau Mitel Kalimake, vreau oameni ca mine, nu deţinători de mari comori să le scoată la vânzare acum, să vină cu pretenţii şi cu aiureli!

Îmi pare rău că gândesc aşa, dar vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine. Patru ani de zile am trecut prin toate furcile caudine ale lui cel ce nu există. De multe ori nimeni nu m-a ajutat, de multe ori oamenii m-au tratat cu suspiciune, punând în balanţă ce aberaţii a debitat despre mine cel ce nu există cu cea care sunt reală eu. Până la urmă s-au convins care sunt eu cea reală. NU MAI AM PIC DE RĂBDARE CA SĂ IASĂ DIN NOU PROST! Nu mai stau acum cu abc-ul, NU mă mai las călcată în picioare de nimeni că din diverse interese cel ce nu există e mai bun, că are funcţie şi poate să dispună din bani publici, să cumpere nu ştiu ce. Păi, unde e demnitatea noastră, unde e verticalitatea noastră, să-i înţelegem şi pe ăia şi să facem anume ce? Am îmbătrânit aiurea tot cu cel ce nu există. Nu m-am dus cu pretenţii şi cu aere de şefă nicăieri, dar chiar mi-a ajuns şi mie cuţitul la os! Aceleaşi greşeli acum repetate, tot cu cel ce nu există, acelaşi cel ce nu există, tot cel ce nu există, tot cel ce nu există. Nu mai pot, sunt exasperată. Pentru Dumnezeu! NU MAI VREAU! Las-o dracu şi de putere şi de tot, chiar nimeni nu mai are şi onoare pe lumea asta? Suntem cu toţii oameni trecuţi prin viaţă, maturi, nu mai suntem nişte copii care să ne batem cu apă, chiar nu putem gândi deloc? Sigur că am reacţionat aşa, mă ştiţi bine: TOATE CA TOATE, ACCEPT ALIANŢĂ ŞI PRIETENIE ŞI CU PUTIN, ŞI CU PAPA DE LA ROMA, ŞI CU DRAGNEA, ŞI CU XI JINPING. MAI PUŢIN CU CEL CEL NU EXISTĂ, PENTRU DUMNEZEU! NICIUN CEL CE NU EXISTĂ! Nu, nu mi se pare corect, oamenii aveau dreptate, noi ne batem capul şi ne chinuim aici de ani de zile, ca să vină altul să fie mai important decât noi cu cel ce nu există în bot. Nu mai vreau gata! REPET: VREAU OAMENI SIMPLI CA MINE CARE SĂ SE FI REMARCAT ÎN LUPTA CU CEL CE NU EXISTĂ ÎN CONCRET. VREAU OAMENI CURAJOŞI, CARE N-AU NIMIC DE VÂNZARE PENTRU CEL CE NU EXISTĂ, OAMENI CARE AU TRĂIT DINTR-UN SALARIU AMĂRÂT CA MINE SAU CARE AU MUNCIT PE BRÂNCI SĂ FACĂ ROST DE-O PÂINE, NU CARE... IERTAŢI-MI EXPRESIA, S-AU OBIŞNUIT CU UN ANUMIT NIVEL DE TRAI TOT DIN FURT ŞI ACUM NU MAI E ACELAŞI NIVELUL, E O PROBLEMĂ! NU mă interesează problemele financiare ale nimănui şi nici motivaţiile pentru care e el dispus de apropiere de cel ce nu există. Punct. De ce toată lumea spune că politica e o curvă? Pentru că toată lumea realizează că în politică e ca la brodel. OK; atunci noi trebuie să reprezentăm verticalitatea. Nu merge.

Nu numai că nu am nimic de împărţit cu Vasile Dumitru, dar consider că Vasile Dumitru este cel mai indicat să-i ia locul în PSD lui cel ce nu există. Nu numai că nu am nimic cu Stelian Puzderică, dar atunci când omul expune nişte probleme reale în şedinţă de consiliu, merită felicitări. NU mă feresc de cine a fost cu cel ce nu există, mă feresc de cine are chef să fie cu cel ce nu există acum şi de acum încolo. Nu merge, lasă domnule, un sărut cu altul nu e cine ştie ce chiar dacă-i măritată! NU merge aşa cu jumătăţi de măsuri. Eu îmi bat capul cu parchetele, cu instanţele de judecată, muncesc de mă găsesc dracii într-o muncă cinstită, de mâine o să ies din concediu şi asta e, n-o să mai am timp să scriu chiar atât de mult, dar continui să scriu, nu se pune problema, stress, nopţi nedormite, jigniri, umiliri îndurate şi toate celelalte. NU mai am chef să mai stau şi să mă mai fac mică pentru ca lucrurile să iasă prost, de aia sunt atât de radicală atunci când vine vorba despre cel ce nu există! Am îndurat prea multe de la cel ce nu există, îl cunosc prea bine, NU AM NICIO DISPONIBILITATE FAŢĂ DE DUBLA MĂSURĂ ŞI CU CEL CE NU EXISTĂ. Mă lasă pe mine rece învârtelile şi aiurelile oricui.

Şi dl. Grigore a ajuns la o maturitate, nu mai e copil, ştie bine problemele făcute de cel ce nu există. Mai e un an şi jumătate, trebuie să ne unim şi să punem mâna pe treabă să-l dăm jos pe cel ce nu există, nu să ne înecăm acum ca ţiganul la mal, când n-ar mai fi chiar aşa de mult şi să acceptăm orice. Dacă eu mă duceam la cel ce nu există sau acceptam propunerea lui de a ne vedea şi de a tăcea contra cost sau alte minunăţii, cum m-aţi fi judecat şi pe bună dreptate? DECI NU EXISTĂ NICIO SCUZĂ. Când am avut ce să mănânc, bine, m-am dus la Bucureşti, am făcut curăţenie prin case pe la oameni prin 2015, au şi murit între timp bătrânii cărora le făceam eu curăţenie atunci, Dumnezeu să-i odihnească, am rămas fără prieteni, nu m-am dus să-i cer lui cel ce nu există. Acum am serviciu, am altceva de făcut, am alte alea de făcut, aleg avocatura în viaţă, nu se pune problema lipsurilor totale, dar am mers destul de prost, dacă mă pretam un singur milimetru cedând lui cel ce nu există pentru bani, acuma eram ori la puşcărie, ori la spitalul de nebuni şi nimeni nu mă mai băga în seamă şi pe bună dreptate. DECI NU E NICIO SCUZĂ, ÎNCĂ O DATĂ REPET! Sunt ani, ani în care am construit relaţii solide şi bazate pe încredere, s-a adeverit că am avut dreptate în privinţa lui cel ce nu există, NU cred că ne place să o luăm din nou şi din nou de la început, de la început, de la început. Şi iar să iasă rău, şi iar de la început. Cine vrea să mă citească şi să înţeleagă bine, cine nu, asta e, nu stau să pierd vremea. Până acum terminam şi reclamaţiile împotriva lui Doru Matei de scris, şi plângerea penală împotriva Jurnalul de Ilfov, şi vă arătam şi hotărârea câştigată de mine în instanţă contra IPJ Ilfov instanţa redându-mi demnitatea că nu sunt nebună. Am stat de circ. Dar cât mai stau de încomedierea asta stupidă cu acelaşi cel ce nu există? Nu mai pot nici eu, ba chiar am obosit! Da, am obosit!


Oameni buni, NU există persoane care să depindă financiar de cel ce nu există, cu cel ce nu există la petreceri, dar... în sufletul lor cu noi, că ar avea suflet bun. Aşa ceva nu există, iar când a fost problema cu Prinţa şi cu Ionescu am demonstrat-o. ÎNTOTDEAUNA VA PRIMA INTERESUL PERSONAL AL UNUIA ŞI AL ALTUIA ÎN RAPORT CU CEL CE NU EXISTĂ, ÎN DETRIMENTUL BINELUI GENERAL PENTRU SNAGOV! Nu mă leg de nimeni, nu vreau să fiu rea, nu sunt eu aia a dracu, dar nu în preajma mea, nu în preajma oamenilor care pot scăpa Snagovul de cel ce nu există ăsta totuşi.

Da, aţi ghicit, de fapt asta vreau: NU cred că dl. Grigore va subscrie vreodată la asta sau că va mai subscrie vreodată, pentru că a avut destule experienţe, nu cred că poate păţi nici Vasile Dumitru nimic prin şantaj şi alte nenorociri, dacă se întâmplă, sunt gata să intervin în nici cinci minute de cum am aflat prima boacănă, fără discuţii, în schimb, da, am scris toate astea pentru că vreau ca acea persoană să se simtă prost. Numai pentru că a crezut că poate să ne păcălească exact ca pe nişte vite. Că el e cel mai valoros şi că poate să facă şi cu cel ce nu există afaceri, poate să fie şi cu noi, ba chiar să mai şi candideze din partea noastră şi să facă el strategia şi aşa mai departe. Pentru că nu vreau să vorbesc despre reaua-credinţă, probabil că el a rămas la un nivel incipient ca părere despre cel ce nu există, au trecut totuşi nişte ani de atunci, s-au descoperit multe, inclusiv cât de jigodie e cel ce nu există, cât de lipsit de scrupule, cum acţionează cel ce nu există şi aşa mai departe. Şi cum aceleaşi cauze, vor produce întotdeauna aceleaşi efecte, cine a fost în cărţi o dată şi din diverse motive s-a constatat că nu e bun, în aceleaşi condiţii, nu înţeleg de ce-ar fi acum bun! Şi cu asta cred că am spus totul.

Da, mă tem şi iau totul în serios, chiar dacă n-ar trebui să iau în serios atât de tare. Dacă aş şti că dl. Grigore este parşiv şi cunoaşte arta manevrei, nu m-aş teme, dar el e sincer, el e deschis şi atunci singura soluţie e să se debaraseze, că NU poate merge cu două tăişuri. Că nu poate el ca om, el nu e cel ce nu există, nu poate să facă măgăriile lui cel ce nu există şi atunci nu poate fi decât victima lui cel ce nu există. Uneori aş vrea să se fi născut omul ăla la nivel de perversitate similar cu cel ce nu există şi să meargă să-l ia pe cel ce nu există de gât. Din păcate, nu s-a născut!


Mirela Predan

 

P. S. Dacă în 2015 eram mică şi proastă pentru că eram proaspăt debarasată de cel ce nu există, deci eram prea puţin în măsură să vorbesc tot din cauza lui cel ce nu există şi s-au făcut prostii, acum, după trei ani, chiar am de gând să mă impun şi să împiedic prostiile. Pentru că în trei ani de zile am demonstrat că NU mai am pic de disponibilitate să revin la cel ce nu există! Deci acum nu tac, n-ascult şi taman în materie de cel ce nu există n-am niciun pic chef să mai stau şi să nu mă impun!

Vizualizări: 34 | Adăugat de: mirelapredan | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar

Meniu site

Autentificare

Căutare

Calendar

«  August 2018  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Sondajul nostru

Daca mâine ar avea loc alegeri, cu cine aţi vota?
Total răspunsuri: 49

Mini-chat

Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0